Sa crezi si sa nu uiti!

„Sa crezi si sa nu uiti!”asa imi spunea mereu mama.Sa cred
in Dumnezeu si in mine si sa nu uit niciodata pamantul din care imi trag
seva.Nu am crezut tot timpul in mine.Au fost perioade in care nici macar nu ma
placeam prea tare sa nu mai pomenesc  de
gandul care ma tot indemna sa-mi caut rostul aiurea,in lumea mare. Crescuta in
forfota Bucurestiului ma ratacisem printre betoane si oameni grabiti.Uitasem ca
stramosii mei cioplisera in lemn si piatra toata bogatia sufletului
romanesc,uitasem ca ia este cel mai frumos vesmant  ce-l poate imbraca o femeie,uitasem si ca
exista un Dumnezeu care ne are in grija. Tineretea este nesabuita si ingamfata
si nu de putine ori un prost sfatuitor.Amintirile revin cu forta data de
conexiule create in peste timp.

Era o alta primavara,cu multi ani in urma,in ajunul
Pastelui. Alaturi de mama am pasit pe portile Muzeului Satului.Parca-i aud si
acum vocea:’’Aici sunt adunate toate radacinile noastre!’’Nu era prima oara
cand veneam aici,era doar un alt timp al vietii mele,cand perceptia  a fost cu totul alta fata de cea ce vedeam.
Busuiocul atarnand de grinda,stergare ocrotind icoane pictate pe sticla cu
naivitatea pura unei evlavii sincere si curate,borangic strajuin ferestre mici
,toate in casele acelea facut din lut framantat cu dragoste. Mirosea a zambile
si a cerga ! Langa razboiul de tesut odihnea un patut de copil cu perna
incarcata de flori tesute cu migala. Masuta scunda cu trei picioare pe care
odihneau strachinile de lut,parea ca-si astepta mesenii.Stiu ca mi s-au umezit
ochii .Era atata frumusete neintinata,simpla si linistitoare, o alta lume ma
ajuta sa ma descopar si sa-mi dau seama ca Dumnezeu ma iubeste daca m-a adus pe
aceste locuri.

Acum pictez la randul meu pe sticla si lemn, pentru ca ma
reprezinta,pentru ca asa simt eu divinitatea, in stilul pur romanesc.

Iata o scurta prezentare a icoanei pe sticla romanesti.

„Icoana pe sticlă, mai precis icoana pictată
pe dosul sticlei,
este o categorie a artei populare, un gen al artei populare practicat
aproape exclusiv în Transilvania și care trebuie pus în legătură cu unele
influențe venite din Europa centrală, pe filiera Bavaria – Austria – Boemia, în cursul
sec. XVII și XVIII, precum și cu meșteșugul ceramicii,
dar și al sticlei, adus de habani, o sectă religioasă originară din Boemia,
venită și stabilită în Transilvania, în părțile Albei mai ales, cam în aceeași
epocă.Mănăstirea Nicula este un important centru de pelerinaj din
Ardealul de Nord. Arta iconarilor pe sticlă din acest centru se caracte­riza
printr-un desen naiv, dar foarte sugestiv, și printr-o compoziție simplă și
clară, fără proporții anatomice și de perspectivă, dar echilibrată cromatic.
Icoanele se zugrăveau după modele (izvoade), care erau decalcuri pe hârtie
făcute cu creionul sau cu o culoare, după icoane mai vechi. Izvodul era scos
periodic pentru a se executa câteva lucrări și după aceea era iar pus la
păstrare. Un detaliu in­teresant este faptul că icoanele pe sticlă au un chenar,
pentru a se ști până unde se întinde icoana (pentru a nu se crede că a fost
acoperită de ramă În pictura pe sticlă se foloseau culori pregătite manual, de
obicei cu pigmenți și ulei de in. Înainte de începerea picturii, sticla era
curățată cu atenție de orice pete de grăsime. Această tehnică asigura o
rezistență considerabilă și împiedica exfolierea stratului pictural. Sticla
folosită la pictură avea o suprafață dură, unduitoare și plină de balonașe de
aer, căci trebuie avut în minte că materialul pictorilor era reprezentat de
sticla nefolosită, din cauza faptului că era defectuoasă. Defectele sticlei
măreau valoarea picturii, deși fără intenție. Acestea reflectau lumina într-un
mod neregulat, ceea ce producea efecte speciale’’Sursa: ro.wikipedia